Castiga 2 invitatii duble la concertul „Mircea Baniciu si prietenii”

Miercuri, 10 noiembrie 2010, în cadrul spectacolului “Mircea Baniciu şi prietenii” de la Sala Palatului din Bucureşti, Mircea Baniciu va lansa volumul al doilea al albumului “Best of”.

La începutul anilor ’70, Mircea Baniciu a devenit solistul vocal al trupei Phoenix, trupă care a făcut istorie în muzica românească. După ce colegii săi din Phoenix au părăsit ţara în 1977, artistul şi-a încercat norocul în cariera solo. Iar succesul nu a întârziat să apară. Piese precum “Ploaia“,”Eşarfă în dar” sau “Pisica neagră” cucerind publicul român. La începutul anilor ’90 fondează alături de Florian Pittiș și Mircea Vintilă trupa Pasărea Colibrii, mai târziu cooptându-l pe Vlady Cnejevici. Alături de Pasărea Colibrii a lansat de-a lungul timpului 5 albume. Cu o carieră mai mult decât impresionantă, Mircea Baniciu este unul dintre cei mai iubiţi artişti folk din România.

iConcert invită la concurs. Completează formularul de concurs până marţi, 9 noiembrie 2010, ora 18:00 şi poţi câştiga una din cele două invitaţii pentru doua persoane puse în joc. Câştigătorii vor fi desemnaţi prin tragere la sorţi şi vor fi anunţati prin sms şi e-mail.

Participa acum la acest concurs !