A venit astfel momentul sa va provocăm la un nou concurs: premiile sunt 3 exemplare din noul volum, oferite de una dintre cele mai importante edituri din România, Editura Polirom.
Şi totuşi, de ce vedem filme? Un răspuns imediat ar fi: pentru că nu mai avem timp să citim şi pentru că n-am devenit încă atît de decadenţi încît să fi pierdut gustul naraţiunilor exemplare. Ne uităm la filme pentru a uita că realitatea nu e un film. Iar atunci cînd ni se pare că este, o supradoză de filme stă adesea la originea acestei constatări. La limită, se poate spune că a vedea filme este o slăbiciune – ca orice ficţiune compensatoare. Vezi un film tocmai pentru că nu vezi, în viaţa ta, racorduri, montaje sau cadraje posibile. Viaţa este, de cele mai multe ori, un blur; filmul este un şarf. Desigur, aceste melancolice constatări se pot face abia după ce vei fi văzut un film – măcar unul! E nevoie să te fi deprins, oricît de rudimentar, cu ceea ce este un film – să-l „recunoşti”: nu e nici literatură, nici pictură, nici muzică, ci toate la un loc. Sau, mai bine zis, este ceea ce nu pot face literatura, pictura sau muzica decît la un loc – iar acel „loc” este filmul… (Alex . Leo Serban)
Pentru a câştiga una din carţile oferite, va rugăm sa răspundeţi la următoarea întrebare: Voi de ce vedeti filme?
Asteptam comentariile dvs. pana luni, 5 martie 2012, inclusiv, iar cei trei castigatori vor fi desemnaţi prin tragere la sorti, vor fi anuntati pe aceasta pagina si pe adresa de e-mail pentru comunicarea datelor personale, respectiv nume si adresa postala, unde vor primi (fiecare) câte un exemplar din cartea De ce vedem filme.
Participa acum la acest concurs !