Castiga 3 seturi de casti de gaming, plus mouse pentru gaming

Castiga 3 seturi de casti de gaming, plus mouse pentru gamingFHM îşi rezervă, în acest număr, anuala plăcere de a te provoca la un concurs de largă respiraţie democratică: alege coperta pe care revista noastră o pune la bătaie, cea aferentă lunii noiembrie! În 2012, dintre zecile de fete care au avut suficient de multă încredere în faptul că sunt sexy pentru a-şi pune fotografiile pe site-ul fhm.ro, au fost alese 30 de semifinaliste, cele pe care ţi le prezentăm în următoarele pagini, cu îndemnul de a le vota. Fiecare dintre curajoasele participante şi-a făcut, astfel, public visul de a fi pe coperta „revistului“ care dă, de atâţia ani, tonul în materie de trenduri masculine. Selecţia n-a fost deloc uşoară, pentru că toate participantele au avut argumentele lor unduitoare!

Acum, e rândul tău să participi. Nu trebuie decât să îţi alegi o favorită dintre cele 30 de semifinaliste prezentate, după care lucrurile vor merge de la sine, trecând prin etape indispensabile, adică regulamentul FHM Covergirl, voturile primite şi alegerile noastre. Aşadar, votează, între 1 şi 15 septembrie 2012, iar la final, prin intermediul opţiunii tale, din cele 30 de semifinaliste vor fi alese 3 finaliste. Acestea din urmă vor fi protagonistele unui pictorial publicat în luna noiembrie în revista noastră, iar una dintre cele trei va apărea chiar pe copertă!

Nu e foarte simplu? Te uiţi la fotografiile semifinalistelor publicate în revistă (ca să îţi faci o părere şi mai bine conturată, poţi găsi mai multe fotografii ale fiecăreia pe fhm.ro), îţi alegi fata favorită, o votezi şi… gata coperta! Dincolo de faptul că poţi face nişte fete fericite, mai ai un motiv să participi la vot: FHM te plasează într-o cursă la finalul căreia poţi câştiga, prin tragere la sorţi, unul dintre premiile pe care orice băiat cu abilităţi digitale şi le-ar dori, oferite de Genius: 3 seturi de căşti de gaming, plus mouse pentru gaming.

Participa acum la acest concurs !