MaiMultVerde a primit de la Toyota România o Toyota Prius, maşina cu sistem hibrid care protejează mediul printr-un consum redus de carburant şi emisii de CO2 de numai 104 g/km.
Ce vrem noi?
Să o transformăm în cea mai maşină verde şi pentru asta avem nevoie de ajutorul tău. Vrem să ne mândrim cu cea mai eco maşină din oraş si la propriu şi la figurat!
Ce-ai tu de făcut?
Trimite-ne o idee de branding pentru maşinuţa verde, adică o propunere grafică. Grafica trebuie să prezinte, în egală măsură, caracterul eco al maşinii şi faptul că ea aparţine unei organizaţii de protecţie a mediului. Dacă ne convingi, te premiem cu 500 de euro şi folosim ideea ta pentru a “îmbrăca” maşina! Criteriile de selectare sunt: bunul gust, creativitatea si originalitatea.
Chestii tehnice:
Întrucât propunerea trebuie să integreze si sigla noastra, descarcă de pe www.maimultverde.ro manualul de identitate al asociaţiei, sigla MMV în format vectorial şi o poză cu maşina. Grafica poate fi făcută pentru orice zonă a autoturismului, dar suprafaţa acoperită trebuie să nu depăşească 30% din suprafaţa caroseriei.
Atenţie: vrem o propunere care să poată fi tiparită pe autocolant. Stick green on our car!
Formatul final trebuie să fie .psd sau .jpg, la calitate maximă şi să includă şi o simulare pe fotografiile autoturismului (faţă, profil, spate). Aşteptăm propunerile voastre la adresa de email asociatia@maimultverde.ro până pe 23 august 2008 inclusiv. Un juriu format din membrii MaiMultVerde va selecta câştigătorul, al cărui nume va fi anunţat pe site.
Participa acum la acest concurs !