Toti cei carora le plac cartile cu vampiri se vor indragosti de Sange Albastru. Melissa de la Cruz creeaza o lume perfect credibila si fascinanta. Romanul este un captivant mister supranatural, ce se deruleaza intr-un ritm alert. – Lynne Ewing, autoarea seriei Daughters of the Moon
In mijlocul familiilor din elita newyorkeza se ascunde o societate secreta de americani celebri ai caror stramosi au ajuns in Lumea Noua calatorind pe corabia Mayflower. Membrii acesteia sunt puternici si bogati — si, in realitate, nu sunt fiinte umane. Sunt cei cu Sange Albastru, un stravechi grup de vampiri.
Schuyler Van Alen nu s-a integrat niciodata la Duchesne, o scoala particulara de prestigiu din New York. Prefera sa poarte haine lalai si vintage in locul toaletelor de la Prada si perlelor afisate de colegele ei; in plus, locuieste impreuna cu bunica sa, o persoana retrasa, intr-o vila in care mai razbate inca fastul vremurilor de odinioara.
Schuyler este o singuratica… si este fericita asa. Dar cand implineste cincisprezece ani, viata i se schimba dramatic. Isi descopera un intreg mozaic de vene albastre pe brate si incepe sa aiba pofte nebanuite… de a devora carne cruda. Pe de alta parte, moartea misterioasa a unei colege de la Duchesne ii bantuie gandurile. Si ce este si mai ciudat, Jack Force, cel mai popular baiat din scoala, dintr-odata pare a fi interesat de ea. Schuyler vrea sa afle ce secrete ascund cei cu Sange Albastru. Dar nu cumva pericolul o pandeste si pe ea?
Participa la concurs si poti castiga unul dintre cele 6 exemplare din cartea Sange albastru oferite de Editura LEDA!