În anii ’70, Mary Ann Singleton, provincială naivă din Ohio, ajunge la San Francisco, unde trebuie sa renunţe rapid la provincialism şi la reflexele educaţiei puritane. Închiriază o cameră în Barbary Lane la numarul 28, într-un complex deţinut de o proprietară excentrică – de fapt un transsexual – pasionată de marijuana.
Mary Ann se împrieteneşte cu toţi ceilalţi locatari: Mona – hipiotă bisexuală, Brian – un heterosexual fustangiu, Norman – sinistrul locuitor al mansardei complexului, şi cu Michael, un homosexual arătos cunoscut prietenilor drept Mouse (de la Mickey Mouse).
Apar pe parcurs şi alti prieteni care o însotesc pe Mary Ann în aventurile sale din San Francisco: un businessman arogant, pretenţios şi misogin, un sexagenar alcoolic, un fotomodel alb care îşi schimbă culoarea pielii în negru pentru pentru a avea mai mult succes, etc.
Autorul ştie să aducă în scena lovituri de teatru, să provoace neînţelegeri, revelaţii senzaţionale şi suspans. Cititorul este plimbat dintr-o lume în alta cu aparenţa frivolitate, dar în spatele acestei lejerităţi se ascunde efervescenta Americii, cu bunele şi relele ei.
Autorul, Armistead Maupin, este gay, iar personajele homosexuale din Cronici sunt aidoma celor hetero, poate ca o consecinţă a atmosferei de perfectă toleranţă din San Francisco, una care nu-i singularizează prin adversitate.
Pentru a participa la concurs, răspundeţi corect la următoarea întrebare: Din ce colecţie a Editurii Philobia face parte această carte?
Termenul de trimitere a răspunsului: 29 iulie 2012
Premiile vor fi acordate prin tragere la sorţi, câştigătorii urmând a fi anunţaţi prin e-mail.
Participa acum la acest concurs