Epistolele, cartolinele, plicurile lipite nervos, tandru, otrăvit, duios, răzbunător sau iubitor i-au ocupat lui Cioran aproape fiecare dimineaţă cale de jumătate de veac.

Fie că scrisorile veneau de la nebuni, rataţi, depresivi, femei isterice şi potenţiali sinucigaşi, fie că-i scriau părinţii, fratele, fostele amante sau prietenii exilaţi – mai mult sau mai puţin legionari, homosexuali, securişti -, traducătorii, editorii, admiratorii, fie că se numeau Beckett sau Michaux, Eliade, Noica, Liiceanu, Bucur Ţincu, Arşavir Acterian, Sorana Ţopa, Sylvie Jaudeau, Wolfgang Kraus ori Armel Guerne, fapt e că Scrisoarea reprezintă în biografia literară a lui Cioran un capitol distinct, tulburător, cât se poate de bineşocant.

Cioran este cea mai frumoasă nebunie a literelor române. Cum să-i refuzi corespondenţa, adică iubirile şi furiile, îndoielile şi resemnarea, confesiunile sufocate de disperare, elanurile erotice de-o tardivă predare de sine, lecţiile de cuminţenie politică, nostalgia Sibiului, spaima faţă de „amurgul Occidentului” şi energiile periculoase ale Rusiei?

„În fond, spune el, cărţile sunt accidente, scrisorile – evenimente, de aici suveranitatea lor”. Acestei superbe suveranităţi am încercat să mă supun cu filială, jucăuşă obedienţă.” (Dan C. Mihăilescu)

Pentru a participa la concurs, răspundeţi corect la următoarea întrebare: Când s-a stins din viaţă Emil Cioran?

Termenul de trimitere a răspunsului: 14 iulie 2010
Premiile vor fi acordate prin tragere la sorţi, câştigătorii urmând a fi anunţaţi prin e-mail.

Participa acum la acest concurs !