Până pe 30 noiembrie 2009 poţi câştiga „Enciclopedia Concisă Britanca”, un volum de 2512 pagini, sursa supremă de referinţă pentru toate domeniile de informare, la orice vârstă, acasă sau la birou.
În Săptămâna Cărţii de pe europafm.ro avem un volum desoebit pe care îl punem la bătaie împreună cu Editura Litera.
„Enciclopedia Britanica” a devenit, în timp, sursa supremă de referinţă pentru toate domeniile de informare, la orice vârstă, acasă sau la birou. Conţine peste 28.000 de articole, ordonate alfabetic. Fiecare articol variază între 50 şi 1.000 de cuvinte, întreg textul conţinând peste 2,6 milioane de cuvinte.
Informaţiile sunt completate şi exemplificate cu peste 2.000 de imagini, respectiv, 1.800 de fotografii, 190 de cărţi, 150 de schiţe şi 30 de tabele iar 5 % din volumul lucrării reprezintă articole despre realităţi româneşti, concepute de autori din România.Sunt prezentate într-un singur volum, printr-o selecţie riguroasă, informaţii despre fiecare domeniu al cunoaşterii: artă, afaceri, IT (informatică), geografie, istorie, literatură, medicină, ştiinţe politice, filozofie, ştiinţă, sport.
Ultima ediţie este actualizată cu cele mai noi descoperiri din tehnologie, lumea afacerilor, îmbinând tematicile clasice cu cele contemporane, respectiv, muzica rock, globalizarea, tehnologia digitală sau sportul.Conţine, de asemenea, cele mai recente hărţi geografice şi ale densităţii populaţiei, ale răspândirii religiilor în lume sau ale fusului orar.
Participa acum la acest concurs !