Castiga cartea „Geneza” de Bernard Beckett

Acţiunea acestui roman electrizant se petrece pe o insulă îndepărtată, într-o lume post apocaliptică, plină de boli. Anax este convinsă că se pricepe la istorie. Ceea ce e foarte bine, deoarece va trebui să dea piept cu trei examinatori, iar examenul ei complicat, ce va dura toată ziua, tocmai a început. Dacă îl va lua, va fi admisă în Academie, instituţia guvernamentală de elită a societăţii utopice în care trăieşte.

Dar Anax este pe cale să descopere că toate cunoştinţele ei, toată istoria pe care a învăţat-o, nu reprezintă mare lucru. Şi că Academia nu este chiar ce credea ea.
În acest roman excelent, de o ingeniozitate ieşită din comun, examenul lui Anax ne va conduce într-un viitor unde ne vom confrunta cu problemele nerezolvate ale şţiinţei şi ale filosofiei. Ce reprezintă conştiinţa?
Ce ne face să fim oameni? Dacă inteligenţa artificială s-ar dezvolta îndeajuns, care ar mai fi statutul special al umanităţii?
Deosebit şi original, romanul lui Beckett ne va surprinde cu un final şocant.

Pentru a participa la concurs, răspundeţi corect la următoarea întrebare: Cum se numeşte eroul romanului?

Termenul de trimitere a răspunsului: 4 noiembrie 2009
Premiile vor fi acordate prin tragere la sorţi, câştigătorii urmând a fi anunţaţi prin e-mail. Succes!

Participa acum la acest concurs !