Castiga cartea „Heinrich Himmler” de Roger Manvell si Heinrich Fraenkel

Aceasta este viaţa unuia dintre cei mai inteligenţi şi mai proeminenţi conducători nazişti, care, în calitate de şef al temutului SS şi al sadicului Gestapo, a coordonat exterminarea a milioane de oameni.

Cartea dezvăluie povestea unui băiat aparent obişnuit, ajuns un bărbat obsedat şi superstiţios, care devine pasionat de medicina naturistă, astrologie şi homeopatie înainte de a-şi indrepta în cele din urmă atenţia spre „ştiinţa” purificării rasiale şi credinţa în superioritatea rasei ariene.

Plină de intrigi, neverosimila lui ascensiune a făcut din el al doilea om ca putere din Germania nazistă. Cunoaşterea sinistrei sale existente ne ajută să înţelegem un partid politic şi o naţiune care au săvârşit crime îngrozitoare împotriva lumii şi umanităţii.

Roger Manvell şi Heinrich Fraenkel au colaborat la câteva proiecte privind cinematografia germană şi istoria celui de-al Treilea Reich. Sunt cunoscuţi în primul rând pentru biografiile detaliate ale celor mai faimoşi conducători nazişti.

Pentru a participa la concurs, răspundeţi corect la următoarea întrebare: Din ce colecţie face parte cartea „Heinrich Himmler”?

Termenul de trimitere a răspunsului: 12 ianuarie 2012

Premiile vor fi acordate prin tragere la sorţi, câştigătorii urmând a fi anunţaţi prin e-mail.

Participa acum la acest concurs !