Încleştarea regilor de G.R.R. Martin
Colecţie: Nautilus; Traducător: Laura Bocancios
„Încleştarea regilor” este cel de-al doilea volum din saga fantasy „Cântec de gheaţă şi foc”.
Saga „Cântec de gheaţă şi foc” este o complexă intrigă politică, cu dinastii rivale, iubiri, trădări, sfetnici răuvoitori, regi incapabili, cavaleri, castele, codri de nepătruns, un gigantic zid de apărare împotriva unor forţe neştiute, bastarzi şi dragoni dispăruţi demult.
Timpul şi-a ieşit din matcă. Vara de zece ani, liniştită şi îmbelşugată, îşi anunţa sfârşitul, iar răceala dură a iernii se apropia ca o bestie înfuriată. Cei doi conducători care asigurasera liniştea tărâmului, Lordul Eddard Stark şi Robert Baratheo, au căzut pradă intrigilor şi trădării. De la fortăreaţa Dragonstone până la tărâmurile ameninţătoare din Winterfell, haosul a pus stăpânire pe toata suflarea, iar pretendenţii la tronul celor Şapte Regate sunt hotărâţi să îşi impună voinţa prin foc şi distrugere.
„Un război pentru succesiunea la tron întoarce fraţii unii împotriva altora, într-o luptă armată şi politică fără precedent. Şapte familii nobiliare sunt prinse în înfruntare, iar viaţa şi avuţia lor depind de eternul joc al şantajului, al intrigilor şi al răpirilor, al magiei. Universul creat de Martin este de o bogăţie fără precedent, plin de personaje devorate de setea de putere, împinse dincolo de limitele onoarei şi ale trădării. Continuarea extraordinară a regalului fantasy început cu Urzeala tronurilor.” – Library Journal
G.R.R. Martin s-a născut în 1948 la New Jersey şi a absolvit jurnalismul cu summa cum laude la Northwestern University, Illinois. În anii ’70 a scris o serie de nuvele, printre care şi „Regii nisipurilor” (1979), pentru care i-au fost decernate Premiile Hugo şi Nebula, apoi a continuat cu romane SF, fantasy şi horror. În anii ’80 a fost producător şi scenarist în televiziune, editor al seriei Twilight Zone la CBS Television şi producător al filmului Beauty and the Beast. Una dintre nuvelele sale a fost ecranizată sub numele Nightflyers. În 1996 Martin a început să scrie seria fantasy „Cântec de gheaţă şi foc”, alcătuită din şapte romane (A Game of Thrones, A Clash of Kings, A Storm of Swords, A Feast for Crows, A Dance with Dragons, The Winds of Winter şi A Dream of Spring, în pregătire la Editura Nemira), considerată o capodoperă a genului, după trilogia Stăpânul inelelor de J.R.R. Tolkien. Drepturile cinematografice pentru Cântec de gheaţă şi foc au fost achiziţionate de HBO, care intenţionează realizarea unui serial, ecranizând câte un roman în fiecare sezon; Martin va fi coproducător executiv. Urzeala tronurilor a apărut în 1996 şi a obţinut Premiul Locus în 1997, iar nuvela Sângele dragonului, care face parte integrală din roman, a obţinut Premiul Hugo în 1997
Pentru a participa la concurs, răspundeţi corect la următoarea întrebare: Sub ce titlu a fost ecranizată una din nuvelele lui G.R. R. Martin?
Termenul de trimitere a răspunsului: 21 aprilie 2008
Premiile vor fi acordate prin tragere la sorţi, câştigătorii urmând a fi anunţaţi prin e-mail. Succes!
Participa acum la acest concurs !