Castiga cartea „Milionarii” de Brad Meltzer

La început, părea infracţiunea perfectă; apoi însă lucrurile au luat o întorsătură periculoasă. Charlie şi Oliver Caruso sunt doi fraţi care lucrează la Greene & Greene, o bancă privată atât de exclusivistă, încât trebuie să ai minimum două milioane de dolari pentru a te număra printre clienţii ei. Dar când uşa către succes li se închide brusc în faţă, se iveşte o ocazie imposibil de ignorat: trei milioane de dolari, într-un cont abandonat. Nimeni nu ştie că există şi, chiar mai mult de atât, nu aparţine nimănui.
Părea ocazia perfectă. Mai mult, pentru Charlie şi Oliver, reprezintă modul de a scăpa de datorii şi de a începe o viaţă nouă. Tot ce trebuie să facă este să ia banii. Dar, când o fac, îşi dau seama că au pus mâna pe ceva mai mult decât nişte simpli bani. Până să se dezmeticească, un prieten de-al lor e omorât – iar banca, Serviciul Secret şi un detectiv particular pornesc pe urmele lor. Ce sfori invizibile erau legate de acel cont? Cum îşi vor dovedi cei doi nevinovăţia? Şi de ce încearcă cei de la Serviciul Secret să îi omoare? Charlie şi Oliver vor descoperi curând că nu este aşa de simplu să te numeri printre milionari.

Pentru a participa la concurs, răspundeţi corect la următoarea întrebare: Unde lucrează Charlie şi Oliver Caruso?

Termenul de trimitere a răspunsului: 15 iunie 2010
Premiile vor fi acordate prin tragere la sorţi, câştigătorii urmând a fi anunţaţi prin e-mail.

Participa acum la acest concurs !