Cel mai nou roman al Nadine Gordimer, Preţul Vieţii, a fost scris la scurtă vreme după dispariţia soţului ei, Reinhold Cassirer şi poartă amprenta unor experienţe personale dar continuă, totodată, pasiunea scriitoarei pentru explorarea prezenţei politicului în viaţa de zi cu zi.
Protagonistul, Paul Bannerman, este un ecologist sud-african, care încearcă să împiedice construirea unui reactor nuclear, dar ironia sorţii face ca, la un moment dat, după ce i se confirmă diagnosticul de cancer tiroidian, viaţa lui să depindă tocmai de tratamentul care-l face radioactiv şi periculos pentru cei din jur, zdruncinandu-i astfel convingerea că deţinea controlul asupra traiectoriei propriei vieţi, în care punctele de referinţă erau vocaţia şi căsnicia.
Aflat în carantină la părinţii lui, omul de afaceri Adrian şi avocata de succes Lyndsay, Paul se confruntă cu contradicţia dintre activitatea sa de ecologist şi cea a soţiei sale, director al unei agenţii de publicitate. La rându-le, părinţii săi îşi reanalizează vieţile, dând curs celor mai intime dorinţe, de mult îngropate în tăvălugul cotidianului.
Un roman marca Nadine Gordimer, despre compromisul între cursul existenţei şi convingerile politice.
Pentru a participa la concurs, răspundeţi corect la următoarea întrebare: Specificaţi o promoţie de la Editura ALL
Termenul de trimitere a răspunsului: 10 noiembrie 2010
Premiile vor fi acordate prin tragere la sorţi, câştigătorii urmând a fi anunţaţi prin e-mail.
Participa acum la acest concurs !