Dintre toate scrierile lui Porfir, cea care a avut în timp influenţa cea mai mare asupra culturii a fost scurta sa introducere la Categoriile aristotelice. Ajungând în Evul Mediu prin traducerea latină a lui Boethius, a fost de ajuns, prin cele câteva cuvinte de la început, ca să pornească întreaga discuţie legată de „universalii”, de care era preocupată şcolastica timpurie. Acest lucru desigur nu s-a datorat vreunei originalitaţi speciale, ci prezentarii concise şi clare a punctelor teoriilor rivale susţinute de platonicieni, peripateticieni şi stoici.

Din ceea ce a rămas consemnat legat de doctrinele metafizice ale lui Porfir, se observă o mai accentuată tendinţă catre elaborarea metodei triadice de a grupa, sistematizata şi mai mult de neoplatonismul târziu. Totuşi, adevărata importanţă a scrierilor în care el a prezentat doctrina şcolii s-a datorat, aşa cum au recunoscut contemporanii săi, perspicacităţii cu care Porfir a pătruns gândirea esenţiala a maestrului său şi clarităţii cu care a expus-o. Un exemplu al acestui lucru poate fi furnizat din Sentenţia. Acest tratat prezintă un interes mai general prin exemplele oferite de probleme etice ridicate şi discutate în antichitatea târzie, nu în spiritul cazuisticii şcolastice, ci dintr-o dorinţă autentică de a le rezolva în lumina conştiintei reflexive.

În Sententiae poate fi observată o preocupare faţă de etică, care conţine o clasificare mult mai sistematic a virţutilor decât cea pe care Plotin a oferit-o la modul explicit. Porfir le clasifică în virtuţi civice, purificatoare, contemplative şi paradigmatice. Virtuţile din prima clasă eliberează sufletul de excesul ataşării pătimaşe de corp şi produc cumpătarea; cele din a doua clasă îl eliberează complet de ataşarea sa, astfel încât acum să se poată îndrepta către binele său adevărat. A treia clasă cuprinde virtuţile sufletului ce are o activitate inteligibilă; a patra, cele care se află în intelectul insuşi, spre care sufletul îşi înalţă privirea, văzându-le ca modele. Noi trebuie să ne preocupam în principal de virtuţile din a doua clasă, având în vedere ca trebuie să fie dobândite în viaţa aceasta. Prin intermediul acestor virtuţi, are loc o ascensiune către virtuţile contemplative ale sufletului şi catre cele care sunt modelul acestora din intelectul pur. Condiţia purificării este cunoaşterea de sine.

A nu cunoaşte fiinţa şi a nu te cunoaşte pe tine însuţi au aceeaşi origine, adică o adăugare a ceea ce nu este, ce constă într-o micşorare a fiinţei care este totul – şi care nu poate suferi micşorare decât în aparenţă. Recuperarea de sine prin cunoaştere înseamnă recuperarea fiinţei care nu a fost niciodată absentă – care este inseparabilă de tine în esenţă aşa cum eşti tu faţă de tine insuţi.

Pentru a participa la concurs, răspundeţi corect la următoarea întrebare: Din ce colecţie a Editurii Herald face parte această carte?

Termenul de trimitere a răspunsului: 24 februarie 2013
Premiile vor fi acordate prin tragere la sorţi, câştigătorii urmând a fi anunţaţi prin e-mail.

Participa acum la acest concurs !