Utilizat de peste un secol, termenul de inteligenţă spirituală a fost multă vreme interpretat greşit, fiind considerat pseudoştiinţific din cauza folosirii sale abuzive în raport cu noile forme de spiritualitate şi religie. Împrumutând limbajul şi conceptele fizicii cuantice, cei doi autori redefinesc conceptul ca reprezentând o nevoie de semnificaţii profunde, valori fundamentale, scopuri superioare şi, în acelaşi timp, calea de acces către acestea.
Spre deosebire de IQ, care este specific şi calculatoarelor, sau de EQ, întâlnit şi la unele mamifere superioare, SQ este o caracteristică tipic umană şi, argumentează autorii, este cea mai importantă dintre cele trei. Conceptul de inteligenţă spirituală este legat de nevoia de sens a omenirii, aspect care a câştigat în importanţă odată cu apropierea sfârşitului de mileniu. SQ este ceea ce folosim pentru a ne satisface setea de a găsi sensuri, de a dezvolta viziuni şi de a aprecia valoarea. Pune accentul pe lucrurile în care credem şi pe rolul jucat de credinţe şi de valori în conturarea comportamentul şi a vieţii noastre. Această carte stabileşte bazele teoretice ale conceptului, definindu-l şi prezentând dovezile ştiinţifice care au permis delimitarea sa, precum şi modalităţile de evaluare şi dezvoltare.
Pentru a participa la concurs, răspundeţi corect la următoarea întrebare: În ce colecţie apare cartea „SQ: Inteligenţa spirituală” la Editura Vellant?
Termenul de trimitere a răspunsului: 27 iulie 2011
Premiile vor fi acordate prin tragere la sorţi, câştigătorii urmând a fi anunţaţi prin e-mail.
Participa acum la acest concurs !