Castiga cartea „Stapanii din umbra” de Daniel Estulin

Această extraordinară carte de investigaţie scoate la lumină colaborarea de culise dintre guverne, servicii secrete, mari corporaţii, traficanţi de droguri şi „terorişti”, care, pe de o parte, a căptuşit buzunarele elitei, iar pe de alta, a contribuit profund la distrugerea suveranităţii statelor în favoarea unor module economice mai eficiente, care nu ţin însă cont de Constituţia SUA şi de Declaraţia drepturilor omului.

Cărtile se fac în spatele uşilor închise, de unde jucătorii, Stăpânii din umbră, „creează realitatea”, inventând baieţi buni şi băieţi răi, jucând un joc măsluit pentru putere, profit şi… viitorul nostru.

Droguri ? Comerţul cu droguri susţine cea mai mare piaţă neagră din lume, alimentându-i pe Stăpânii din umbră cu fonduri cu care pot corupe instituţiile noastre financiare şi civice.
Diamante – Pot fi vândute uşor pe piaţa internaţională, deoarece sunt usor de transportat şi greu de găsit. În plus, urmele financiare ale comerţului cu diamante sunt practic inexistente.
Bani murdari – Stăpânii din umbră îi folosesc pentru a spori profiturile, a achizitiona companii, a deţine trusturi de presă, a cumpara guverne, a finanţa terorismul şi a subvenţiona războaie.
Victor Bout – Supranumit „Traficantul Morţii”, a fost etichetat drept întruchiparea răului, neîntrecut decât de Osama bin Laden.
Ancheta autorului, care a beneficiat, într-un mod fără precedent, de acces la dosarele personale şi de afaceri ale lui Bout, a devoalat una dintre cele mai sinistre şi mai uluitoare înşelătorii din ultimii ani.

Pentru a participa la concurs, răspundeţi corect la următoarea întrebare: Enumeraţi alte două cărţi de acelaşi autor!

Termenul de trimitere a răspunsului: 14 iunie 2012
Premiile vor fi acordate prin tragere la sorţi, câştigătorii urmând a fi anunţaţi prin e-mail.

Participa acum la acest concurs