Când o femeie pe nume Faye Travers este solicitată să evalueze o proprietate a unei familii din micul ei orăşel din New Hampshire, nu este surprinsă să descopere o ascunzătoare secretă în care sunt adăpostite artefacte valoroase ale amerindienilor.
Printre acestea se numără o tobă rară, un obiect puternic şi totuşi delicat, construit din pielea uriaşă a unui elan întinsă peste un cilindru din lemn de cedru, ornamentată cu simboluri pe care nu le recunoaşte şi împodobită cu ciucuri roşii. Este cu atât mai surprinsă cu cât, fără să atingă instrumentul, îi aude sunetul.
De la descoperirea lui Faye, urmărim drumul tobei în timp şi în spaţiu, de la rezervaţia de pe câmpiile din nord până în New Hampshire. Prin vocea lui Bernard Shaawano, un indian ojibwe, auzim cum tatăl său a construit toba după ce ani întregi a jelit moartea fiicei sale şi cum toba a schimbat vieţile celor al căror drum s-a intersectat cu al ei.
Pentru a participa la concurs, răspundeţi corect la următoarea întrebare: Câte romane a scris Louise Erdrich?
Termenul de trimitere a răspunsului: 16 februarie 2009
Premiile vor fi acordate prin tragere la sorţi, câştigătorii urmând a fi anunţaţi prin e-mail. Succes!
Participa acum la acest concurs !