Fă-ţi cunoscute în întreaga Europă opiniile tale despre problemele legate de sănătate care te îngrijorează cel mai mult – de la obezitate, fumat şi alcoolism până la efectele sărăciei – şi propune soluţii care crezi că ar ajuta la rezolvarea lor.
Tot ce ai de făcut pentru a participa este să trimiţi un mesaj scurt însoţit de un desen, un afiş, o fotografie sau un video care să ilustreze
ideile tale. Singura regulă este să fii creativ! Iar premiile sunt pe masură: o cameră video, un aparat foto şi un sistem Nintendo Wii iar dacă te afli printre fericiţii câştigători (şi ai peste 18 ani) poţi ajunge chiar şi la Bruxelles, să-ţi prezinţi opera la Conferinţa despre sănătate şi tineret de pe 9-10 iulie 2009.
Data limita pentru inscriere este 12 iunie 2009.
Acest concurs este organizat de Comisia Europeană şi se adresează tinerilor cu vârsta între 15 și 25 de ani care trăiesc in Europa.
Participa acum la acest concurs !