Știți că e vorba aia: ”cum îți așterni, așa vei dormi”. Eh, dar când ți se așterne o pernă Dormeo, e clar că dormi bine. Unde mai pui că-ți dăm și noi ca premiu una.
Așa și cu ăștia mici, când le dai o pernă d-asta, aproape că plâng să se ducă la culcare. Eh, o fi Dormeo Memosan Triplustrat JR perna care face minuni, dar nici chiar așa. Nu vreți să le facă și baie și, eventual, să le spună și o poveste?
În fine, să vă spunem ce face perna asta, de fapt. Lăsând toate glumele la o parte, Dormeo Memosan Triplustrat JR este făcută special pentru copii și poate fi folosită încă din prima zi de viață (până la 12 ani).
E compusă din trei ”felii” de spumă vascoelastică, ”cu memorie” (adică ține minte forma corpului) – una cu formă anatomică pentru perioada ”bebeluș” și două perfect drepte pentru suportul corect al zonei cervicale. I se poate regla înălțimea și are butoni de ventilație pentru circulația aerului –copilul nu transpiră excesiv, nu se umezește – perna se adaptează și la temperatura corpului, nu doar la formă. N-am terminat! Știți ce mai are? Față de pernă impregnată cu aloe vera. Cu asta sigur v-am dat gata!
Vă place despre doamna pernă?
Buuuun, căci avem una de dat pentru voi. Tot ce trebuie sa faceți este sa fiți abonați la scrisorica noastră răcoroasă de vineri dimineață și sa deschideți newsletterul primit astăzi dimineață (25 Iunie). Și dacă vrei să vă creșteți șansele trebuie să le citiți si pe cele din 2 si 9 Iulie. Cu alte cuvinte, abonații vechi au 1 săptămână avantaj – iar voi, ceilalți – bagați puternic să fiți siguri ca nu pierdeți scrisoricile de pe 2 și 9 Iulie
Participa acum la acest concurs !