Castiga pizza pe viata de la Zaza

Pizza e ca viața. Are de toate. Cârnăciori, roșii, salam, mozzarella, măsline, șuncă, ciuperci, porumb, ardei iute, prosciutto, ceapă etc.

Poate să le aibă pe toate deodată sau poate să le aibă pe rând, în funcție de gusturile, cheful și starea celui care-o alege. Poate să fie barocă, opulentă, grobiană sau poate să fie simplă și discretă. Poate să fie pufoasă și mare sau poate să fie subțire și elegantă. Poate să fie crocantă sau nu. Poate să sature un om sau mai mulți. Poate să fie azi într-un fel și mâine diferită. Sau mereu aceeași. Exact ca viața, poate să fie în milioane de feluri. Pizza e ca viața și viața e ca pizza, iar asta le-a dat celor de la Zaza ideea de a lansa o provocare pentru bloggerii şi comentatorii din Bucureşti.

Doar pentru bloggerii şi comentatorii din Bucureşti, pentru că, nefiind Radio România Actualități, Zaza nu are acoperire națională.
Scrieți, aşadar, dragi bloggeri, un scurt eseu despre viață, apoi invitaţi-vă comentatorii să scrie şi ei pe aceeaşi temă, menţionând că premiul este “pizza pe viaţă de la Zaza Pizza“.
Comentatorul cel mai inspirat, ales de Zaza împreună cu mine, va câştiga pizza pe viaţă şi-l va trage după el, pe podium, şi pe autorul blogului pe care a comentat. Amândoi vor avea dreptul la câte 5 pizza gratis în fiecare lună, începând cu 1 februarie 2010 şi până la sfârşitul vieţii lor. Toate posturile participante la concurs vor fi centralizate aici, pe această pagină a blogului roz, către care îi rog pe toţi bloggerii care se înscriu (împreună cu cititorii lor) în competiţie, să dea link.

Participa acum la acest concurs !