Castiga un dvd cu filmul „Saga Amurg: Luna Noua”

În „Saga Amurg: Lună Nouă” , cel de-al doilea film al celebrei serii „Amurg”, idila dintre un vampir şi o muritoare prinde un nou contur atunci când Bella Swan (Kristen Stewart) se adânceşte în secretele lumii supranaturale – din care îşi doreşte atât de mult să facă parte – numai pentru a se regăsi într-un pericol cu mult mai mare decât înainte.

După petrecerea de majorat a Bellei, Edward Cullen (Robert Pattinson) şi familia sa părăsesc oraşul Forks, în dorinţa de a o proteja pe Bella de pericolele iminente ale lumii vampirilor. Deprimată şi însingurată, ea parcurge cu greu ultimul an de liceu şi descoperă că, de fiecare dată când îşi riscă viaţa, imaginea lui Edward îi apare în minte. Dorinţa arzătoare de a fi împreună cu el o face să se expună unor pericole din ce în ce mai mari. Cu ajutorul prietenului său din copilărie, Jacob (Taylor Lauthner), Bella restaurează o motocicletă veche pe care o va folosi în noile călătorii, iar inima ei îngheţată pare să se deschidă relaţiei cu Jacob – membru al misteriosului clan Quileute – care are propriile secrete periculoase.

Dincolo de graniţele timpului şi ale lumii pe care o cunoaştem, Bella şi Edward sunt capabili să îşi sacrifice viaţa pentru a-şi salva povestea de iubire. Un rol decisiv îl vor avea fiinţele supreme din clanul Volturi, cei care împart legea printre vampiri, conducătorii nemiloşi care nu se dau în lături de la nimic pentru a menţine secretă existenţa vampirilor.
Suspansul şi pasiunea care au transformat „Amurg” într-un adevărat fenomen, se continuă cu multe personaje noi, mult mai multă acţiune, secrete străvechi şi mistere adânci, în „Saga Amurg: Lună Nouă” , acum şi pe DVD.

Pentru a participa la concurs, răspundeţi corect la următoarea întrebare: Numiţi cel puţin trei filme în care a jucat Robert Pattinson.

Termenul de trimitere a răspunsului: 25 martie 2010
Premiile vor fi acordate prin tragere la sorţi, câştigătorii urmând a fi anunţaţi prin e-mail.

Participa acum la acest concurs !