Bazat pe romanul ,,The Informant: A true story”, scris de fostul jurnalist de la publicaţia ,,New York Times” – Kurt Eichenwald, filmul este axat pe cele mai celebre scandaluri industriale ale sfârşitului de secol trecut.
Mark Whitacre (Matt Damon) este directorul diviziei de produse alimentare organice a ADM, unul dintre cei mai mari producători mondiali din domeniul alimentar. La începutul anilor ’90 Mark devine informatorul celor de la FBI, furnizându-le acestora informaţii despre activitatea companiei. Astfel, sunt deconspirate practicile ilegale de stabilire a preţurilor. Suferind de o boala psihică care îl determină pe Whitacre să aibă două personalităţi, lucrurile iau în timp o turnură spectaculoasă, acesta reuşind să furnizeze FBI-ului informaţii, dar să şi fraudeze propria companie.
Regizorul faimoasei trilogii ,”Ocean’s Eleven/Twelve/Thirteen”, Steven Soderbergh, îl readuce în atenţia publicului pe Matt Damon, proaspăt decorat de Cinemateca Americană cu cel de-al 24-lea premiu, acordat celor care s-au remarcat în lumea cinematografică. Cu două nominalizări la Globurile de Aur, filmul „Informatorul” se remarcă prin scene de acţiune bine dozate, prin mult umor negru, dar mai ales prin prestaţia admirabilă a unui actor de Oscar.
Pentru a participa la concurs, răspundeţi corect la următoarea întrebare: Câte nominalizări la Globul de Aur a primit „Informatorul”?
Termenul de trimitere a răspunsului: 19 mai 2010
Premiile vor fi acordate prin tragere la sorţi, câştigătorii urmând a fi anunţaţi prin e-mail.
Participa acum la acest concurs !