Pe 15 mai se împlineşte un secol de la naşterea lui Max Frisch, dramaturg, romancier, eseist şi nu în cele din urmă, memorialist, jurnalul ocupând un loc important în opera scriitorului elveţian.

„Fiecare om îşi inventează, mai devreme sau mai târziu, o poveste, pe care o consideră a fi propria-i viaţă. Sau o serie întreagă de poveşti”, scria Max Frisch în romanul „Numele meu fie Gantenbein” care, alături de „Stiller” tratează, aproape obsesiv, dar şi cu mult umor, tema identităţii.

„Imi imaginez” sau „Probez poveştile ca pe nişte haine” sunt alte citate devenite celebre, care oglindesc cum nu se poate mai bine ideea că o persoană este în fond „suma diferitelor posibilităţi, o sumă nu infinită, care depăşeşte propria biografie”.

Max Frisch nu a pierdut nicio ocazie să se pronunţe cu privire la situaţia politică din Ţara Cantoanelor, dar şi la nivel internaţional, convins fiind de responsabilitatea pe care o are un scriitor faţă de societate, dar şi de faptul că „literatura nu are efecte politice directe”. În plin Război Rece, în 1976, la ceremonia de decernare a Premiului Păcii acordat de Asociaţia Librarilor Germani, desfăşurată, prin tradiţie, în biserica Sf. Paul din Frankfrut pe Main, laureatul Max Frisch, spunea, referitor la cursa înarmării la nivel global:

„O societate capabilă de pace ar fi o societate care nu are nevoie de noţiunea de inamic.”

Întrebarea noastră: Indicaţi cel puţin una din piesele care poartă semnătura lui Max Frisch.

Aşteptăm să ne scrieţi până la sfârşitul lunii la adresa: romanian[@]dw-world.de

Participa acum la acest concurs !