Raspunde pe forum la intrebarea „Care este, in opinia voastra, cea mai eficienta cale spre o cunoastere de sine aprofundata?” si in perioada 10 – 31 octombrie poti castiga un set de carti oferit de Editura Herald.
Cunoasterea de sine de Lobsang Rampa
Lobsang Rampa, unul dintre cei mai respectati autori in domeniu, a cautat prin intermediul vastei sale opere sa puna la indemina cititorilor acele informatii care sa duca la descoperirea puterilor latente in fiecare; bine intrebuintate, aceste insusiri nebanuite pot duce la dezvoltarea armonioasa a fiintei umane si la gasirea unor cai care sa conduca la eliberarea de suferinta si la o viata optimizata.
Referindu-se la „Cunoasterea de sine”, Rampa afirma: „Aceasta lucrare este alcatuita dintr-o suita de lectii de o factura mai deosebita si este adresata celor care se intereseaza in mod sincer de misterele vietii. La origine, acest material urma sa constituie un curs prin corespondenta, insa organizarea lui s-ar fi dovedit destul de anevoioasa. In cele din urma am preferat sa prezint materialul intr-o carte. Daca va veti margini doar la simpla parcurgere a acestei lucrari, veti constata ca ati realizat deja un castig important; daca insa o veti studia cu atentie, castigul va fi considerabil. Pentru a va veni in ajutor, lectiile au fost precedate de niste instructiuni care ar fi trebuit sa insoteasca cursul prin corespondenta, preconizat initial”.
Upadesha Sahasri de Shankara
Sankara este, in traditia indiana, poate cel mai inspirat comentator si filosof, iar ridicarea sa in randul divinitatilor vine sa confirme comunicarea lui cu spatiul cunoasterii absolute.
Doctrina centrala a filosofiei sale este identitatea Atman-Brahman. Aici isi gaseste culminatia speculatia in jurul adevarului ultim cautat de ganditorii vedici. Ea este, fara indoiala, chestiunea cea mai discutata, in care s-au afirmat cele mai diverse puncte de vedere, au avut loc polemici si schisme si in care, pana in ziua de azi, nu a incetat a curge multa cerneala pentru a acorda cu continutul insusi toate consecintele ce deriva din el. Si toate acestea cu buna indreptatire, fiindca de aici porneste orice cautare, metafizica ori religioasa, ce vizeaza statutul ontologic al fiintei umane. Desi premisele ei sunt atat de simple, dezvoltarile ulterioare au dus, de cele mai multe ori la teorii obscure si confuze, la puncte de vedere complicate si stufoase care cu greu pot fi coordonate si aduse la un numitor comun.
Yoga divinei iubiri de Sri Aurobindo
Inca de la aparitie, lucrarea s-a bucurat de un interes enorm, aducand autorului sau o uriasa notorietate. Editura Herald publica SINTEZA SISTEMELOR DE YOGA urmand diviziunea instituita de marea majoritate a editiilor europene, adica in trei volume: „Yoga Lucrarilor Divine”, „Yoga Cunoasterii integrale” si „Yoga Iubirii Divine si Yoga Perfectiunii de Sine”. Este o lucrare de referinta pentru toti aceia care vor sa studieze sub aspect teoretic si mai ales sa puna in practica yoga integrala a lui Sri Aurobindo.
Tarka – Samgraha de Samkhya-Karika
Tarka-samgraha intentioneaza sa reprezinte fuziunea punctelor de vedere a doua scoli initial autonome – Vaisesika si Nyaya – fuziune care a inceput inca din sec. al XI-lea, in scopul de a combate filosofia buddhista. In aceasta alianta filosofica, cele doua scoli au venit fiecare cu contributia sa proprie: Vaisesika aducea o teorie ontologica, iar Nyaya una de ordin logic.
Istoria daoismului de Robinet Isabelle
Daoismul nu a fost niciodata o religie unificata, ci a fost in mod constant o combinatie de invataturi fondate pe revelatii originale diverse, ca el nu a putut fi surprins decat in manifestarile sale concrete si ca a vorbi despre un daoism ca despre un tot este lipsit de sens.
Totusi, daca exista un fir calauzitor care parcurge daoismul, el isi gaseste inceputurile in genealogia daoismului si in procesul cumulativ si integrator al evolutiei acestuia.
Modul in care Isabelle Robinet sistematizeaza uriasul material aflat la dispozitie, de la documente istorice pana la textele clasice ale daoismului metafizic si cele mai moderne ale daoismului „operatoriu”, face din aceasta lucrare un clasic in domeniu.
Participa acum la acest concurs !