Cu ocazia celui mai aşteptat concert al anului care va avea loc în această seară în Parcul Izvor, ziarul „Adevărul de Seară“ oferă gratuit unui fan înfocat al artistei americane, un tatuaj Madonna.
Norocosul beneficiar îşi poate alege exact ce îşi doreşte şi mărimea tatuajului – cu numele, chipul sau cu ceva care să aibă legătură cu artista! Şi partea bună este că nu trebuie să plătească niciun ban.
Artistul care va executa desenul permanent este Alex „Caligari“, proprietarul studioului de tatuaje „Black Ink Studio“, din centrul Bucureştiului.
Regulamentul concursului
Cei care doresc să participe la concurs, se pot înscrie la numărul de telefon: 0721.149.743, printr-un mesaj sau apel telefonic, astăzi, mâine, vineri şi sâmbătă, între orele 9.00 şi 18.00, sau printr-un simplu e-mail, la adresa: bucuresti@adevarul.ro..
Mesajele sau e-mailurile trebuie să conţină: numele întreg şi real al concurentului, oraşul în care acesta locuieşte şi motivul pentru care el/ea ar trebui să fie ales/aleasă pentru a fi tatuat gratuit de unul dintre cei mai buni în meserie din Bucureşti.
Câştigătorul, care va fi desemnat prin tragere la sorţi, va fi anunţat în ediţia de duminică a ziarului „Adevărul de Seară“. Aşteptăm mesajele voastre! Succes!
Participa acum la acest concurs !