Castiga una dincele 5 carti „Trei femei” de Stelian Turlea

„Avem niste vieti neinsemnate, obisnuia sa spuna mama mea, peste care a venit un razboi mondial, apoi comunistii care au schimbat un regim si visele ei au ramas neimplinite. Dar cu toate astea, continua ea, nimeni n-are dreptul sa ne distruga. M-am gindit sa va spun o poveste care ar putea fi adevarata, in care trei generatii de femei poarta pe umeri vina celei dinainte, cum am auzit cind eram prunc, o poveste cu femei fara de care lumea noastra n-ar mai fi cum este. M-am gindit ca toate cite s-au petrecut cu noi intr-o jumatate de secol sa fie vazute prin ochii lor, cu maruntele zbateri de fiecare zi si cu puterea lor de a indura, fara de care n-am fi rezistat.” (Stelian Turlea)

„Visul Ancai de a dansa in celebra trupa a irlandezului Michael Flatley se spulbera atunci cind trebuie sa revina in tara, inainte sa afle rezultatul probelor date la Dublin. Afla, dintr-un sms laconic, ca mama ei a avut un accident si se suie in primul avion. Dar nu ajunge decit prea tirziu, la inmormintare. Misteriosul accident, tratat de autoritati cu o indiferenta suspecta, o obliga pe fiica sa faca investigatii pe cont propriu. Cine a dorit moartea mamei sale? De ce?

Dupa anevoioase sapaturi in arhive, sint scoase la lumina secrete sumbre de aproape o jumatate de veac. Prin destinul a trei generatii de femei – mama, fiica, nepoata – sint desfoliate realitatile unei Romanii postbelice in care s-a instapinit comunismul, s-au farimat destine, s-au nascut si au murit sperante, s-au schimbat structuri si s-a nascocit o revolutie pe care nimeni nu o intelege. Fiecare generatie are visele ei pe care e nevoita sa si le cenzureze, dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa continue sa viseze.

Participa la concurs raspunzand la doua intrebari si poti castiga una dintre cele 5 carti Trei femei de Stelian Turlea, oferite de Editura CARTEA ROMANEASCA!