Pe 23 aprilie 1998, la capătul unor dezbateri aprinse, care au durat nu mai puţin de şapte ore, Bundestagul a aprobat aderarea Germaniei la zona euro.

Doar 35 de parlamentari germani, între care majoritatea aparţinând PDS (Partidul Socialismului Democratic, alcătuit din rândurile foştilor comunişti ai RDG), au respins proiectul. Cu toate acestea, renunţarea la marca germană, care le-a garantat oamenilor decenii la rând bunăstarea, în schimbul monedei comune euro, a fost o măsură extrem de controversată. Ceva mai târziu, cancelarul de la acea vreme, Helmut Kohl, partizan înverşunat al uniunii monetare, avea să admită că a împiedicat un referendum pe această temă, convins fiind că germanii ar fi votat negativ.

În timpul dezbaterii din Bundestag, Theo Waigel, pe atunci ministru de Finanţe, a susţinut aprig cauza euro, apreciind decizia drept „cea mai importantă a întregii perioade legislative” şi „o necesitate în contextul globalizării şi creşterii competitivităţii”. Încântat de votul covârşitor al parlamentarilor germani, ministrul CSU le-a promis germanilor că vor simţi în propriile portofele anvantajele noii monede.

În 2002, an în care euro a devenit monedă oficială, înlocuind marca, „Teuro” a fost ales drept „Cuvânt al anului”, teuro fiind o combinaţie între teuer (scump) şi euro. Odată cu criza euro, a sporit şi numărul celor care pledează pentru desfiinţarea spaţiului monetar european şi revenirea la moneda naţională.

Până în prezent, 18 ţări au aderat la zona euro. State precum Andorra, Monaco, San Marino şi Vatican folosesc de asemenea moneda euro, fără a fi, însă, membre ale Uniunii Europene. Moneda euro este emisă de BCE.

Întrebarea noastră: Unde îşi are sediul Banca Centrală Europeană?

Aşteptăm să ne scrieţi până la sfârşitul lunii aprilie la adresa: romanian[@]dw.de

Perioada de desfasurare concurs: 1 – 30 aprilie 2014

Participa acum la acest concurs !