Castiga o experienta pe care ai vrea sa o traiesti pentru prima oara

Castiga o experienta pe care ai vrea sa o traiesti pentru prima oaraTrimite-ne iniţiativa pentru campania #First!

Anul acesta, Vodafone va ajuta 10 persoane să pună în practică o iniţiativă extraordinară pentru prima oară. Ai putea fi chiar tu una dintre ele. Spune-ne doar ce vrei să faci, iar noi ne vom ocupa de restul.

Eşti pregătit de o experienţă care ţi-ar putea schimba viaţa? Vodafone vrea să-i ajute pe cei care doresc să facă lucruri noi pentru prima oară, deoarece aceste iniţiative în premieră ne fac vieţile mai interesante. În acelaşi timp, ele ne ajută să progresăm şi să descoperim lucruri noi. Mai mult ca niciodată, oamenii utilizează tehnologia mobilă pentru a reuşi să facă lucruri noi pentru prima oară. Recent, am ajutat-o pe sportiva olimpică Mary Kom să-şi lanseze Primul său Fight Club feminin, iar pe surferul britanic Tom Lowe să navigheze cu surf-ul cu padelă pe valul ucigaş Todos Santos. Acum e rândul tău. Care e propunerea ta pentru campania Firsts? Ar putea fi orice, de la o provocare fizică, la o iniţiativă socială menită să-i ajute pe cei din jur sau la o activitate creativă sau o invenţie tehnologică. Nu pot fi impuse limite în explorarea potenţialului tău şi punerea în aplicare a unor iniţiative în premieră.

Ce presupune o iniţiativă pentru campania Firsts?
Indiferent că e vorba de o premieră absolută sau o premieră personală, singurul lucru important este să faci ceva pentru prima oară. Multe dintre iniţiativele în premieră susţinute de noi s-au bazat pe aptitudinile speciale ale participanţilor, însă nu e neapărat necesar să fie şi cazul tău. Iniţiativa ta poate fi o provocare nouă într-o zonă în care n-ai mai fost niciodată. Vrem doar să aflăm care este contribuţia ta la această acţiune. Un alt lucru la care trebuie să te gândeşti este modul în care te putem ajuta. Tehnologia mobilă joacă un rol important în punerea în aplicare a iniţiativelor din campania Firsts. Consultă secţiunea Tehnologie şi gândeşte-te la rolul, mare sau mic, pe care tehnologia mobilă l-ar putea juca în cazul tău.

Premiul?
Premiul pe care-l oferim nu este un premiu oarecare. În câteva cuvinte, Vodafone te va ajuta să-ţi duci la bun sfârşit iniţiativa. Te vom ajuta să găseşti cea mai bună cale pentru a-ţi atinge scopul şi, desigur, vom suporta costurile.

Condiţii de participare
1. Gândeşte-te la o activitate pe care ai vrea să o faci pentru prima oară.
2. Transmite-ne ideea ta iniţială prin intermediul site-ului nostru web.
3. Dacă este eligibilă, te vom ruga să ne oferi mai multe detalii. Aceasta este etapa în care îţi poţi aduce ideea la viaţă şi în care ne poţi convinge că meriţi să câştigi. De ce fel de echipamente ai nevoie? Există bariere care te-ar putea împiedica să-ţi atingi scopul? Ce fel de oameni ar implica ideea ta? Există limitări de timp?
3. Asiguraţi-vă că mesajul dvs. ajunge la noi până cel târziu la ora 22:00 EEST, 7 august 2014. Experţii vor alcătui o listă cu maximum 10 idei, iar apoi publicul va vota ideea care va fi pusă în practică!

Iniţiativa ta trebuie să poată fi pusă în practică între 1 octombrie 2014 şi 31 decembrie 2014.

Participa acum la acest concurs !