Epson, lider la nivel mondial în realizarea de produse inovatoare în domeniul imaginii – imprimante, proiectoare şi LCD-uri, lansează, în perioada 15 aprilie-15 mai 2009, concursul de fotografie „Pe locuri! Fii gata! Print!”, adresat fotografilor profesionişti şi pasionaţilor de fotografie.
Participanţii sunt invitaţi să îşi înscrie lucrările pe pagina web a competiţiei la una dintre cele trei secţiuni: peisaj, portret, temă liberă. Lucrările vor fi evaluate la sfârşitul perioadei de înscriere de către un juriu din care fac parte fotografi recunoscuţi precum Dinu Lazăr, Simion Buia, Francisc Vaida, Bogdan Panait.
Pe lângă notorietatea de care se vor bucura fotografiile, participanţii la concurs au posibilitatea de a câştiga premii substanţiale.
Câştigătorul locului I va fi recompensat cu o imprimantă foto profesională A2 Epson Stylus Pro în valoare de 4.112 RON.
Renumitul fotograf Dinu Lazăr îi va împărtăşi artistului fotograf clasat pe locul al II-lea din cunoştinţele şi trucurile sale în cadrul unui workshop special – „Fotografia şi miracolul printării”.
Câştigătorul locului III îşi va putea stoca fotografiile pe un Multimedia Viewer Epson P-4000 cu memorie de 80GB, în valoare de 1974 RON.
Toţi fotografii înscrişi în concurs beneficiază de o reducere de 10% la achiziţia, prin magazinul F64, a mai multor echipamente foto profesionale Epson – imprimanta Epson Stylus Photo 1400, imprimanta Epson Stylus Photo R1900, imprimanta Epson Stylus Photo R2880, imprimanta Epson Stylus Pro 3800 şi Multimedia Viewer-ul P-6000.
În plus, 50 dintre fotografiile participante la concurs, selectate de către juriu, vor fi tipărite pe suport Fine Art la cele mai înalte standarde de calitate a printului, folosind tehnologia Epson, şi vor fi înmânate autorilor.
Participa acum la acest concurs !